28 de zile, 738 de km și un bagaj de 27 de kg: istoria de migrant a lui Daniel Cojocari

FOTO: nexusnet.md

Daniel Cojocari a abandonat facultatea după anul II de studii, chiar dacă a fost olimpic la matematică. Și-a luat câteva lucruri în geantă și a plecat la muncă în Franța. Timp de un an și jumătate a făcut bani din construcție. A adunat câteva mii de euro, apoi a decis că nu mai vrea să trăiască așa. Și-a cumpărat un rucsac mare, l-a umplut cu terciuri și a pornit pe jos din Lyon (Franța), spre Spania, ca să facă pelerinajul Camino de Santiago de Compostela. Și-a încercat forțele și când a înțeles că  are destule, a decis să revină în Moldova ca să facă voluntariat.

Daniel, știu că istoria ta de migrant este mai neobișnuită. Spune-mi cum a început? 

Eram anul II la cibernetică și informatică și mă uitam cum colegii veneau la universitate cu diferite mașini – una mai luxoasă decât alta. Iar eu, pe de altă parte, continuam să cer bani de la mama. Așa că am hotărât să plec în Franța, la tatăl și fratele meu, care se aflau acolo de mulți ani.
Am auzit și eu despre miturile că în străinătate faci mii de euro și am zis: ”Hai să mă duc și eu. Toți fac mii de euro. Da ce, eu sunt mai rău decât alții?”. Așa am ajuns în Franța.
La început era totul bine – făceam bani, mi-am cumpărat telefon, calculator și alte lucruri necesare și mi se părea că gata, sunt cel mai fericit…

Da mașină ți-ai cumpărat? Nu de alta, doar pentru ea ai decis să abandonezi facultatea…

Nu. Mașină nu mi-am cumpărat, pentru că avea fratele meu. E adevărat, voiam și eu să am de toate, dar eu sunt un pic mercantil și dacă avea fratele, am decis că nu are rost să mai dau și eu bani pe ea (râde).

Cum a fost în Franța? 

Am început să adun bani. Am plecat în Belgia pentru prima dată, apoi am fost în Italia. M-am întors acasă, am sărit cu parașuta. Aveam banii mei și puteam să fac ce vreau cu ei… Asta e partea frumoasă a lucrurilor, dar partea proastă e că dacă ești la muncă în străinătate, tu n-ai cum să cheltui banii pe care-i aduni. Ai o singură opțiune – sâmbătă seara să te întâlnești cu cineva să bei o bere. Iar acest lucru nu poate duce la infinit. Pentru că luni ajungi s-o iei de la capăt. Și la un moment dat apare dorința să vii acasă, s-o vezi pe bunica, să-ți vezi colegii, prietenii.

FOTO: nexusnet.md

 

Daniel tace pentru un moment, lasă ochii în jos și își mișcă lent brățările de pe mâna stângă.

…tata îmi zicea că o să mă obișnuiesc și cu timpul o să-mi placă ceea ce fac acolo. Eu mă gândeam că poate el are dreptate. Dar pe de altă parte mă gândeam că eu am abia 22 de ani, nu pot nici măcar să cunosc o fată ca să-mi întemeiez o familie. Iar dacă inviți o franțuzoaică la restaurant, trebuie să cheltui o jumătate de salariu pentru o cină (râde).
Așa că a apărut primul gând să mă întorc în Moldova, unde sunt prietenii mei și unde fetele-s frumoase (iar râde și face o pauză de tăcere pentru câteva secunde).
S-au adunat la un moment mai multe frustrări legate de activitatea mea din Franța, iar ultima picătură a fost momentul în care am aflat despre pelerinajul Camino. Atunci am decis că nu mai vreau să muncesc în construcții.

Și, ce ai făcut?

Mi-am luat geantă, mi-am luat echipament, am cheltuit o jumătate de salariu ca să mă pregătesc de pelerinajul Camino. Mi-am pus rucsacul în spinare și m-am pornit de lângă Leon și am mers până la granița cu Spania. Acesta fost momentul meu de răscruce…

FOTO: nexusnet.md

Citește continuarea pe NEXUS…

DISTRIBUIȚI

Comentarii