BĂLȚI: L-au denunțat la CNA, pentru că nu le-a rezolvat problema permiselor de conducere

FOTO: ziare.com

Doi soţi din Bălţi l-au denunţat la CNA pe un bărbat, la serviciile căruia au apelat pentru a obţine permise de conducere.

Acesta ar fi susţinut că are influenţă asupra unor angajaţi ai  Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din municipiul Bălți şi că îi poate determina să le dea calificativul „admis” la probe. Pentru soluţionarea problemei, bărbatul ar fi pretins şi primit 760 de euro.

Potrivit denunţătorilor, problema nu a mai fost rezolvată pe motiv că persoana de încredere ar fi invocat că suma este prea mică pentru a mitui membrii comisiei. Acesta a cerut suplimentar 250 de euro pentru a-şi onora promisiunea până la capăt.

Acum bărbatul se află în izolator şi este reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 7 ani de închisoare.