BĂLȚI: UN DEȚINUT L-A LOVIT PE GARDIANUL CARE ÎL ESCORTA CHIAR ÎN CLĂDIREA CURȚII DE APEL

FOTO: ziare.com

Un deținut din Penitenciarul nr.11 a atacat un angajat din serviciul de pază și escortă, în timp ce se afla în clădirea Curții de Apel din Bălți, informează Administrația Națională a Penitenciarelor. Agresorul și-a ieșit din minți pentru că omul care îl păzea nu i-a permis să comunice cu concubina și l-a lovit pe gardian în maxilar. În urma incidentului, infractorul s-a mai ales cu o plângere la procuratură.

Încă o dată se dovedește că activitatea angajaților din sistemul administrației penitenciare nu este deloc una ușoară. Potrivit ANP, personalul din instituțiile subordonate se confruntă în fiecare zi cu multiple situații de criză, și este expus în fiecare moment riscurilor.