BRICENI: Un kilogram de cannabis, confiscat de polițiștii de frontieră de la un comerciant

Doi tineri sunt cercetați pentru prelucrarea și comercializarea plantelor etnobotanice , după ce au fost prinși de ofițeri ai Direcției Regionale Nord. În cursul anchetei a fost confiscată o cantitate de un kg de masă vegetală uscată care ar fi urmat să ajungă a consumatorii din zonă.
Lucrătorii Poliției de Frontieră din Briceni au oprit un un tânăr în vârstă de 18 ani, despre care aveau informați că ar fi implicat în activități ilegale. La solicitarea polițiștilor, băiatul a extras din buzunarul gecii un pachet de polietilenă de culoare albă în care era substanță vegetală uscată, verde la culoare și cu miros specific de canabis.

În timpul audierilor, tânărul a recunoscut că la adresa de domiciliu mai deține o cantitate cu același conținut, pe care a predat-o angajaților Poliției de Frontieră. Tot el a declarat că nu este un consumator de substanțe interzise, iar masa vegetală a fost procurată de la un locuitor al satului Constantinovca, raionul Edineț. Ulterior și ”comerciantul”, un tânăr de 23 de ani, a fost reținut și audiat.
Acesta din urmă a oferit benevol două pungi din polietilenă în care se aflau aproximativ 500 de grame de masă vegetală de culoare verde cu miros specific de canabis, care au fost ridicate din curtea școlii din satul Constantinovca.

Marfa totală ridicată constituie aproximativ un kilogram, aceasta a fost sigilată și trimisă la laborator. Persoanele implicate sunt cercetate în stare de libertate, dar riscă  o amendă de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 100 de ore. Cazul dat este examinat și documentat în continuare de către polițiștii de frontieră din DR Nord sub toate aspectele legale pentru a stabili circumstanțele infracțiunii săvârșite.