CONCURS. Descoperă eroii din localitatea ta și prezintă-i lumii întregi

Proiectul EUSTORY Moldova, anunță concursul cu tematică istorică pentru elevi și studenți, cu genericul: „Descoperim eroi în localitate la noi – secolul al XX-lea”.

Scopul concursului este de a încuraja tinerii (între 14 și 21 ani) să-și dezvolte capacitățile de învățare prin cercetare, abordând subiectele din domeniul istoriei contemporane, și anume viața unor oameni simpli, care pot fi considerați eroi, datorită unor experiențe care au avut un impact asupra familiei lor și/sau asupra comunității. Tinerii, cercetând diverse surse (mărturii, fotografii de epocă, documente de arhivă, vestigii de muzeu, interviuri), vor descoperi eroicul în faptele oamenilor de orice etnie din localitatea lor de baștină sau reședință.

Până pe 31 ianuarie 2018, sunt acceptate înscrierile în concurs, iar până lpe 5 aprilie 2018 participanții urmează să depună proiecte de grup (maxim 4 persoane) și individuale, sub diverse forme: eseu, poster, jurnal-cronică, jurnal-academic. Regulamentul concursului poate fi consultat pe pagina oficială www.facebook.com/EustoryMoldova, prin intermediul căreia, de asemenea, se oferă suport informațional pentru a ghida potențialii participanți.

Toate lucrările vor fi analizate și evaluate de către un juriu independent, în baza criteriilor prevăzute de regulamentul concursului. Gala de premiere va încununa concursul, iar cei mai buni 4 câștigători vor reprezenta țara la o tabără de studiere a istoriei, organizată în Berlin, Germania. Tinerii vor socializa cu semenii lor, câștigători din celelalte țări europene care fac parte din rețeaua EUSTORY, creată și gestionată de Fundația Körber-Stiftung, din Hamburg, Germania.

DISTRIBUIȚI
Autor // Iulia Padureanu
Reporter @ stirilocale.md

Comentarii