CRIULENI: În plin sezon în care s-au înecat 47 de victime, angajații IGSU îi învață pe copii și pe adulți cum să se scalde în siguranță

Foto: IGSU

1200 de persoane au fost instruite săptămâna aceasta în cadrul Campaniei pentru prevenirea înecurilor desfășurată în Criuleni. Ultimele demonstrații au avut loc Corjova și Dubăsarii Vechi, dar și pe plaja orașeneascâ din Criuleni. Majoritatea celor care au ascultat sfaturile specialiștilor au fost copiii. Salvatorii din cadrul IGSU le-au împărțit pliante și le-au explicat regulile principale de comportament în preajma bazinelor acvatice. Specialiștii au sfătuit oamenii să meargă la scăldat doar pe malurile amenajate și dotate cu puncte de salvare, să nu bea alcool pe plajă și să supravegheze atent minorii. Campania pentru prevenirea înecurilor are drept scop reducerea numărului de accidente pe apă și va continua pînă la sfărșitul vacanței în toate regiunile țării. Conform datelor statistice de la începutul anului 2018 în Republica Moldova și-au pierdut viața în bazinele acvatice 47 de persoane, inclusiv 9 minori. În cazul apariției unei eventuale situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze numărul unic de urgență 112.