CUM AU EVOLUAT PREȚURILE DE CONSUM ÎN OCTOMBRIE: Scumpiri la cele mai multe alimente și produse de bază

FOTO: ziare.com

Biroul Naţional de Statistică informează că în luna octombrie 2018 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni, din noiembrie 2017 pînă în octombrie 2018) a fost de 1,2% la: produse alimentare – 2,3%, mărfuri nealimentare – 2,5% şi servicii prestate populaţiei – (-2,3%).

Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în octombrie 2018 faţă de septembrie 2018 a constituit 100,4% (informativ: în octombrie 2017 faţă de septembrie 2017 IPC a marcat 101,5%)2.

Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,4 la sută a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 0,6 la sută, de majorarea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 0,3 la sută şi de majorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,2 la sută.

În luna octombrie 2018 faţă de septembrie 2018 au fost înregistrate unele creşteri de preţuri la:

 

fructe de livadă sîmburoase – cu 25,6%

legume proaspete – cu 11,1% (în special: tomate – cu 64,8%, dovlecei – cu 55,0%, harbuji şi zămoşi – cu 16,9%, ardei graşi – cu 15,4%, castraveți – cu 11,7%, vinete – cu 7,7%, ceapă uscată – cu 7,4%)

ouă de găină – cu 4,5%

slănină neprelucrată – cu 3,1%

lapte şi produse lactate – cu 0,9% (în special: lapte integral – cu 1,4%, brînză din lapte de vacă – cu 1,3%, smîntînă – cu 0,9%)

carne, preparate şi conserve din carne – cu 0,4% (în special: carne de porc – cu 1,2%, subproduse – cu 1,0%, carne de vită – cu 0,8%, carne de oi – cu 0,5%), miere de albine, ciocolată şi bomboane de ciocolată – cu cîte 0,4%.

În perioada de raport au scăzut preţurile la următoarele produse alimentare:

citrice – cu 23,7%

varză – cu 18,7%

fructe de livadă sămînţoase – cu 13,5%

fructe exotice – cu 8,0%

sfeclă roșie – cu 6,9%

morcovi – cu 6,0%

cartofi şi nuci – cu cîte 2,7%

zahăr tos – cu 2,4%

boboase – cu 1,4%

fructe şi pomuşoare uscate – cu 1,2%

crupe – cu 0,4%.

La mărfurile nealimentare, în perioada de referinţă preţurile la majoritatea mărfurilor au rămas la nivelul lunii precedente. Totodată, s-au înregistrat unele creşteri de preţuri la:

gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 3,3%

lemne pentru foc – cu 2,1%

scurte pentru bărbați, copii și femei – cu 1,1%, 1,0% și respectiv 0,5%

cizme, cizmulițe, chete de iarnă pentru femei, bărbaţi şi copii – cu 2,9%, 1,7% şi respectiv 0,4%

ciorapi, şosete şi ştrampi pentru femei, aspiratoare, accesorii pentru masă – cu cîte 0,6%,

tricotaj şi costume pentru bărbaţi – cu cîte 0,5%, detergenţi – cu 0,2%, ţigări – cu 0,4%.

Concomitent, în perioada de raport, la mărfurile nealimentare au fost înregistrate unele reduceri de preţuri la:

paltoane, pardesiuri pentru femei – cu 1,5%

cărbune de pămînt – cu 1,3%

autoturisme – cu 0,6%

medicamente – cu 0,4%

telefoane – cu 0,3%

televizoare – cu 0,2%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna octombrie 2018 faţă de septembrie 2018 a fost înregistrată majorare la tarifele medii lunare pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 9,8%, serviciile taxi – cu 7,0%, alimentaţia publică şi închirierea apartamentelor – cu cîte 0,5%, serviciile stomatologice – cu 0,3%.

În perioada de raport au fost înregistrate reduceri de prețuri la serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 7,1%, serviciile transportului aerian de pasageri – cu 4,2%, serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 0,9%, serviciile hoteliere – cu 0,8%.