CUTREMUR ÎN ROMÂNIA: Este al doilea seism în ultimele 24 de ore și al cincilea în ultimele cinci zile!

 

 

 

Un nou cutremur, cu magnitudinea 3,1, s-a produs azi-noapte în România, potrivit Institutului Național de Cercetare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs în zona Vrancea la ora 1.45, la o adâncime de 1117 kilometri. Cele mai apropiate orașe de epicentru sunt Nehoiu (47km), Odobești (48km), Covasna (53km), Panciu (54km) și Slănic-Moldova (55km).

Este al cincilea cutremur care se produce în România în ultimele cinci zile și al 46-lea cu magnitudinea de peste 3 grade de la începutul anului. Cel mai puternic, de 5,8 grade, a fost înregistrat în 28 octombrie în judeţul Buzău. Cutremurul a fost resimțit puternic și în Moldova şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,6 grade.

Alte două cutremure puternice, cu magnitudinea de 4,6 grade, au fost înregistrate în 25 aprilie în județul Buzău și în 14 martie, în județul Vrancea.