Despre noi

Stirilocale s-a născut dintr-o viziune. În vremea când toate lucrurile importante se întâmplau „la centru”. Atunci când știrile se făceau aproape exclusiv din Capitală, iar „provincia” apărea mai ales la rubrica despre accidente și întîmplări tragice. Am făcut un pariu riscant și am decis să echilibrăm balanța. Am început să explorăm locurile din care această țară își extrage energia. Să aducem în atenția publică oamenii și comunitățile care fac, de fapt, totul să funcționeze.

Nu a fost un început ușor, dar timpul ne-a confirmat așteptările. Cu fiecare zi de muncă, personajele altă dată anonime au început să capete chip. Cu fiecare știre, o altă parte a scenei ieșea din umbră. „Provincia” a început să iasă din anonimat și să își câștige locul în agenda publică.

Astăzi, după mai bine de 20 de mii de știri, putem spune că am reușit. Suntem una dintre primele surse de informare pentru cititorii din Moldova, dar mai ales pentru cei care trăiesc în afara granițelor. Pentru mulți dintre aceștia, Stirilocale înseamnă în fiecare zi, acasă.

Avem peste 100 de parteneri și prieteni din toate colțurile țării care adaugă valoare conținutului pe care îl publicăm. Ziare, televiziuni, radiouri, bloggeri sau contributori sunt alături de noi în fiecare zi și ne aduc știri din raioanele, orașele și satele Moldovei.

Stirilocale este un proiect jurnalistic ce nu și-a tranzacționat niciodată conținutul editorial. Unica sursă de venit pentru agenția noastră de știri a fost din publicitate. Nu am făcut parte din niciun grup de interese politic sau economic.

Valorile care stau la baza misiunii noastre sunt: dreptul fiecărui cetățean la o informare corectă, respectul pentru fiecare individ și șansa la dezvoltare a fiecărei comunități.

Pentru promovarea acestor valori, dar și a jurnalismului onest, de utilitate publică, facem o selecție tot mai riguroasă a subiectelor pe care le publicăm și încercăm să promovăm în principal teme legate de administrația publică locală, proiecte de dezvoltare durabilă și informații utile din economie, învățământ, cultură și IT.

Îți mulțumim că ești alături de noi și suntemm bucuroși să aflăm părerea ta despre Știrilocale. Scrie-ne pe contact@stirilocale.md sau găsește-ne pe Facebook.