Facebook lansează o versiune pentru copii a aplicației Messenger

FOTO: independent.co.uk

Facebook lansează versiunea Messengerului pentru copii – o aplicație independentă dar care poate fi controlată de pe contul de facebook al părintelui.

După ce mai mulți părinți au solicitat o soluție privind controlul accesului copiilor în rețeaua de mesaje, a fost creat Messenger Kids. Aplicația poate fi configurată pentru a limita accesul doar la anumite contacte şi grupuri de discuţii incluse pe o listă pre-aprobată de părinţi. Abordarea directă a copiilor de către persoane străine nu este posibilă fără acordul părinților.

Odată ce contul este setat de către un părinte, copiii pot începe un chat cu un contact sau cu un grup de contacte aprobate de părinți. Ecranul de pornire le arată imediat cu cine pot vorbi și când aceștia sunt online.

FOTO: facebook

Adaptată pentru nevoile copiilor, aplicaţia Mesenger Kids suportă sesiuni de apeluri video cu mai mulţi prieteni simultan, cât şi folosirea de GIF-uri animate, de stickere sau desenarea direct pe ecran.

Disponibilă în versiune de testare pentru iOS, aplicaţia Mesenger Kids va fi anunţată oficial şi pentru platforma Android în cursul lunilor următoare.

DISTRIBUIȚI
Autor // Iulia Padureanu

Reporter @ stirilocale.md

Comentarii