GĂGĂUZIA: Afacerea profitabilă etno-turistică a unei femei din „cel mai mare sat din Europa”

FOTO: md.undp.org

Ana Statova este mamă singură cu doi copii din UTA Găgăuzia, care a deschis complexul turistic tradițional „Gagauz Sifrasi”, construit în satul Congaz.

Numit „cel mai mare sat din Europa”, Congazul se mândrește cu un complex ce reproduce atmosfera și farmecul caselor tradiționale țărănești: sobe cu lejancă, ferestre mici de lemn, păretare și covoare tradiționale din lână naturală.

În timpul construcției, au fost utilizate materiale ecologice. Acoperișul din stuf și pereții din lut și paie fac ca cele patru căsuțe ale complexului să fie răcoroase vara și călduroase iarna.

FOTO: md.undp.org

Ana a vrut ca lumea să știe mai multe despre frumusețea tradițiilor locale. Specialitățile culinare găgăuze, cum ar fi shorpa, o supă de carne de oaie foarte condimentată, sau bulgurul, un fel de pilaf gătit cu carne de miel, roșii, morcov, ceapă și piper roșu fac deliciul turiștilor locali, dar și a celor străini.

Complexul turistic a fost înființat în 2016 și a devenit un loc de muncă pentru 14 angajați. Femeia are în continuare planuri ambițioase, vre să finalizeze construcția unei crme în stil găgăuz, în care ar fi organizate degustări de vinuri locale.

FOTO: md.undp.org