Începe SIMFEST 2017

FOTO: simfest.ro

Luni începe ediția 2017 a Festivalului Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST, care se va desfășura la Tîrgu Mureș în perioada 14 – 20 august. Festivalul nu mai este, de câțiva ani, unul ”al televiziunilor locale” – deși acestora le este acordată, în continuare, o atenție deosebită, prin premii speciale pentru ele – ci începe să-și facă loc între puținele festivaluri de televiziune din Europa. El este, de altfel, singurul festival de gen din sud-estul continentului.

Juriul va avea de ales din 84 de producții, înscrise la 11 secțiuni. Apar pentru prima oară în portofoliul festivalului categoriile FICȚIUNE și MIJLOACE NECONVENȚIONALE (filmări cu drona sau telefonul mobil, editare de imagine cu telefonul ș.a.)

Producțiile vin de la 6 televiziuni naționale din România, Rusia, Republica Moldova și Danemarca, 4 televiziuni regionale, 2 televiziuni locale, 11 producători independenți (printre care o elevă și o studentă) din România, Belgia, Olanda, Israel și Republica Moldova, 2 instituții de presă online, 10 case de producție din România, Republica Moldova și SUA, Agenția Națională de Presă AGERPRES și 5 universități din România, Serbia, Letonia și Republica Moldova.

Pentru prima oară, pe lângă Marele Premiu de 1.000 Euro acordat de organizatori și premiile pe secțiuni, vor fi acordate 2 premii speciale: Premiul pentru jurnalism european, în valoare de 500 Euro, atribuit de Asociația Ziariștilor Independenți din România AZIR (filiala română a AEJ) și un premiu acordat de Reprezentanța Comisiei Europene în România unui jurnalist român laureat al festivalului, constând în susținerea financiară (1.000 euro) a unei călătorii de studiu la sediul Consiliului Europei de la Bruxelles.

DISTRIBUIȚI
stirilocale
Redacția stirilocale.md

Comentarii