LA FEL CA DUPĂ O BĂTĂLIE: 2 morți și 15 răniți în accidente rutiere în weekend.

11 accidente rutiere au avut loc la sfârșitul săptămânii, în urma cărora 2 persoane au decedat și 15 persoane au suferit diferite traumatisme, informează Inspectoratul Național de Patrulare. 11 şoferi au fost prinși la volan în stare de ebrietate de ofițerii de patrulare în ultimele două zile. Un alt conducător a fost găsit sub influența substanțelor narcotice. În total, polițiștii au documentat peste 1 400 de încălcări ale regulilor de circulație rutieră. Cele mai frecvente abateri au fost depășirea limitei de viteză – 634 și nerespectarea indicatoarelor rutiere – 149.