LA MULȚI ANI, CHIȘINĂU! Astăzi sărbătorim Hramul orașului, nu aniversarea acestuia!

Astăzi este Hramul Orașului Chișinău, o sărbătoare instituită acum 24 de ani, în mandatul primarului Serafim Urecheanu. Atunci s-a decis ca orașul să aibă o sărbătoare a sa, în prima duminică a lunii octombrie. Pentru că în 1995 a fost redeschisă după renovare Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” în data de 14 octombrie, data la care creştinii sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului, s-a decis ca și Hramul Orașului să fie ținut în fiecare an exact în aceeași zi. (timpul.md)

Aniversarea orașului, adică data la care se împlinește un număr de ani de la atestarea sa documentară, este la 17 iulie.

Prima menţiune documentară a Chişinăului ca localitate datează din 17 iulie 1436, când domnii Ţării Moldovei Ilie şi Ştefan… au dat şi i-au întărit lui Oncea-logăfăt pentru credicioasă slujbă mai multe sate pe Răut . Stabilind hotarele acestor sate, documentul menţionează : …şi la Băc, de cealaltă parte , pe valea ce cade în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la Fântâna unde este Seliştea Tătărească în dreptul păduricii. (chisinau.md)

Hrisovul emis de domnitorii Ilie și Ștefan pentru Oancea-logofăt