LEUȘENI: Un bărbat care a confiscat buletinul concubinei ca să o țină în țară a aflat la vamă că actul era falsificat

Sursa: border.gov.md

Un cetățean moldovean i-a sustras documentul de călătorie concubinei pentru a se asigura că iubita nu va părăsi teritoriul țării, dar a avut proasta inspirație să-l ia cu el la plecarea peste hotare. A aflat astfel, într-un mod neplăcut, că actul era fals. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni au îl anchetează acum pe bărbat pentru deținere de acte oficiale falsificate.

Omul a ajuns în vamă pe sensul de ieșire din țară într-o cursă ocazională Moldova-Germania și s-a legitimat cu pașaportul biometric valabil. La solicitarea inspectorului, bărbatul în vârstă de 39 de ani a prezentat toate actele pe care le avea în posesie, printre care și o carte de identitate românească, eliberată pe numele unei locuitoare a orașului Criuleni. La verificare s-a constatat că actul era falsificat.

Moldoveanul a spus la audieri că posesoarea cărții de identitate este concubina lui, iar motivul pentru care avea actul asupra sa era dorința de a o împiedica pe femeie să plece de acasă în Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, bărbatul a menționat că nu cunoaște nimic despre fals întrucât femeia în vârstă de 35 ani își avea actul perfectat înainte ca ei să se cunoască.

Polițiștii au reținut documentul și fac cercetări acum pentru a stabili  toate circumstanțele și de a identifica persoanele implicate.