Localitățile din Găgăuzia și Taraclia vor implementa inițiativa europeană de dezvoltare rurală

44 de localități rurale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia au semnat 8 Acorduri de parteneriat pentru sporirea dezvoltării incluzive și eficiente a comunităților lor. Pentru prima dată aceste comunități vor implementa inițiativa UE LEADER de dezvoltare rurală.

Comunitățile respective vor putea să solicite finanțare din partea mai multor fonduri de dezvoltare rurală și regională ale Uniunii Europene și ale altor parteneri de dezvoltare.

Au fost create așa-numitele Grupuri de Acțiune Locală (GAL), formate de partenerii locali. Aceste grupuri iau decizii cu privire la delimitarea teritorială a activităților lor, încheie parteneriate oficiale, pregătesc strategii locale de dezvoltare rurală.

Toate cele 8 GAL-uri, create cu „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD), au beneficiat de consultanță a experților internaționali și au efectuat vizite de studiu în câteva state europene. De asemenea, GAL-urile și-au elaborat propriile strategii de dezvoltare pentru o perioadă de 5 ani și au identificat 50-100 de acțiuni social-economice pentru soluționarea provocărilor locale prin accesarea fondurilor UE și ale altor parteneri de dezvoltare.

Serghei Arseni, un șomer din satul Chiriet-Lunga, s-a implicat activ în activitățile GAL-ului ECO Bugeac, din care fac parte șase sate din stepa Bugeacului. El este renumit în regiune pentru talentul său muzical și pentru promovarea instrumentelor tradiționale de percuție în UTA Găgăuzia. Acum planifică un nou proiect – confecționarea încălțămintei din piele de vițel.

„Datorită inițiativei UE LEADER, am redescoperit atât potențialul propriu, cât și pe cel al colegilor mei. Împreună cu locuitorii din ECO Bugeac am decis să creăm un centru turistic în sudul Moldovei pentru a promova sportul și turismul rural și să creștem produse ecologice în ferme mici. Asistența UE pe care o vom putea accesa va fi extrem de utilă pentru a ne pune în practică ideile locale”, a declarat Serghei Arseni la evenimentul de semnare a Acordurilor de parteneriat.

Finanțat de Uniunea Europeană cu 6,5 milioane de euro și implementat de PNUD, programul SARD intenționează să intensifice, în perioada 2016-2018, colaborarea dintre autoritățile centrale și cele locale, precum și dintre organizațiile regionale din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia.

DISTRIBUIȚI
Autor // Iulia Padureanu

Reporter @ stirilocale.md

Comentarii