Mai multe locuri de muncă la Forumul profesiilor

Cea de-a VIII-a ediție a Forumului profesiilor „O carieră de succes acasă”, s-a desfăşurat astăzi în colaborare cu Târgul locurilor de muncă pentru Tineret. Evenimentul este destinat absolvenților instituțiilor de învățământ, tinerilor care își caută primul job, șomerilor, precum și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

„Dorim ca tinerii de astăzi să fie educaţi, informaţi şi formaţi profesional cât să preia experienţă pozitivă. Să poată dărui experienţă pozitivă prin munca şi profesionalismul lor, să devină acea forţă care va veni cu un aport considerabil în economia naţională a ţării, în dezvoltarea profesionalismul aici la noi, acasă”, a comunicat Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Svetlana Cebotari.

Spre deschisă comunicare, informare şi consultanţă şi-au anunţat participarea 60 de angajatori din diverse ramuri de activitate, ONG-uri şi autorităţi publice cu peste 2000 oferte de muncă.

Specialităţile/profesiile propuse de aceştia au o largă varietate, începând cu cele mai solicitate, precum: specialiști în domeniul tehnologiilor informaţionale (operatori la PC, programatori), contabili, medici, ingineri, manageri, asamblori, tehnicieni, agenţi vânzări, cusători, bucătari, etc.

„Tot astăzi lansăm targul online a locurilor de muncă care va dura până pe 31 mai, care oferă posibilitatea de angajare în câmpul muncii, în cazul în care persoanele nu reusesc să se prezinte o pot face online. Îşi pot găsi locul de muncă chiar de acasă prin intermediul platformei de angajare”, a menţionat directorul ANOFM, Raisa Dogaru

Oficialul a mai precizat că târgul locurilor de muncă oferă informații despre serviciile prestate de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, despre cele peste 14 000 de locuri de muncă vacante, dintre care circa 6000 în mun. Chişinău. Totodată în domeniul online, persoanele care caută un loc de muncă, vor avea posibilitatea de a alege jobul potrivit din cele peste 3700 locuri vacante disponibile

Angajatorii se arată a fi suficient de convingători în vedere postului pe care ar urma să-l ofere angajatului. Aceştia specifică că într-un termen relativ admisibil, este posibilă avansarea în carieră. Absolvenţii facultăţilor vor avea parte de instruire şi de un îndrumător. La discreţia angajatului, în funcție de profesionalismul acestuia, poate avea o carieră pe orizontală sau verticală. Majoritatea specifică că este obligatorie cunoaşterea adiţională a unei limbi străine, de preferat engleza.

 ,,Pentru angajat, este definit un plan de carieră, de ascensiune. Dacă identificăm persoana cu potenţial, cu abilităţi atât tehnice cât si de comunicare limbi straine, pentru că este absolut necesar, deci obligatoriu să cunoască limba engleză, atunci peste o perioadă, cel mai probabil de 3-5 sau mai mulţi ani ar putea ajunge într-o poziţie care l-ar provoca să cunoască și alte laturi ale lucrului pe care îl profesează, să se dezvolte, ajutat atât de traininguri interne cât şi externe sau la nivel de grup în misiuni peste hotare. Tinerii specialişti abia absolvenţi de facultăţii sunt acceptaţi pentru funcţii de ingineri începători, având un mentor care ii va asigura creşterea profesională” a spus Inga Glavam, manager.

Pentru alții însă procedura de recrutare e mult mai simplă, optând pentru un comportament modest, dornicie de treabă , responsabilitate, bun simț, bună purtare și cum se spune – educație, întrucât o vor împărtăși micuților care sunt în așteptarea acesteia.

„Avem un șir larg de locuri vacante pentru tineri. Suntem în căutare de educator, ajutor de educator, asistent medical, conducător muzical, profesoară de engleză, menajeră, bucătar. Ne pare foarte bine ca venim pentru ei si că le oferim această şansă să-şi aleagă un job bine plătit în primul rând, cu pachet social şi pachet motivant. Vor creşte la fiecare jumătate de an financiar, îşi vor dezvolta profesionalismul şi vor putea ocupa o funcţie mai ridicată. Criteriul de selecţie va fi în baza studiilor pentru că avem copii de la 1 an jumătate până la 5 ani. În cazul ajutorului de educător, oferim şansa să înceapă fără studii dar cu o pregătire prealabilă”, a comunicat Felicia Zubic, administrator.

Tinerii prezenți la forum se declară mulțumiți, informați despre situația actuală a pieţei muncii, familiarizați cu instituțiile de învățământ, cu posibilitățile de însușire a unei profesii, meserii.

,,Acest târg oferă multe posibilităţi de angajare, de fapt, este foarte bine organizat. Sunt multe materiale informative, ceea ce este important, deoarece angajându-ne ca tineri specialişti avem nevoie de informaţii a organizaţiilor care ne sunt prezentate, după părerea mea, acest forum este productiv, în viitoarea angajare. Ţinând cont că specialitatea mea este pedagogie, m-am axat mai mult pe oportunităţile organizaţiilor care să îmi valorifice competenţele pedagogice, psihopedagogice pe care le-am acumulat de-a lungul timpului. Pentru tineri au fost sugestive” , a  menționat Ana, absolventă.

Amintim că, târgul on-line poate fi accesat pe platforma www.e-angajare.md și întrunește circa 150 angajatori.