MINISTERUL SĂNĂTĂȚII A COBORÂT NIVELUL DE ALERTĂ PENTRU RUJEOLĂ: Cod galben, cu păstrarea măsurilor de vigilență

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale informează că la data de 04 octombrie, situația epidemiologică privind rujeola se ameliorează, fiind efectuate măsuri sporite de supraveghere, control și răspuns.  Pe parcursul anului au fost înregistrate 295 de cazuri, incidența fiind de 8.3 cazuri de rujeolă la 100 mii persoane. În luna septembrie sa atestat o diminuare a numărului de îmbolnăviri, fiind înregistrate doar 19 cazuri de rujeolă în comparație cu 239 în luna august. De asemenea, se înregistrează o creștere a acoperirii vaccinale prin intermediul căreia crește și protecția colectivă.

În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a evaluat situația epidemiologică și a reevaluat riscul de răspândire a rujeolei pe teritoriul țării, fiind luat în considerare potențialul schimb al gradului de alertă din Cod portocaliu, în grad de alertă Cod galben la nivel național, dar cu menținerea aceluiași grad sporit de vigilență.

Amintim că, la 20 august curent, în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, convocată de prim-ministru Republicii Moldova, în legătură cu situația epidemiologică din cauza îmbolnăvirilor cu rujeolă, a fost declarată alertă de urgență de cod portocaliu la nivel național privind riscul de răspândire cu rujeolă.

Subliniem că, în pofida tuturor acțiunilor întreprinse, gradul de vigilență este menținut din următoarele motive: mai sunt înregistrate cazuri unice de îmbolnăvire, în țările vecine ale Republicii Moldova și în Regiunea Europeană se menține situația alarmantă de îmbolnăvire prin rujeolă și în continuare sunt părinți, care refuză vaccinarea copiilor.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu alte ministere și instituții, specialiștii din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, întreprind toate acțiunile necesare pentru a limita răspândirea rujeolei pe teritoriul Republicii Moldova, primordial fiind pus accentul pe prevenirea maladiei prin informarea și vaccinarea populației.