Noaptea muzeelor din toată țara. Vezi programul activităților

Ziua Internațională a Muzeelor, celebrată pe 18 mai și Noaptea Europeană a Muzeelor, se află la cea de-a 14-a ediție. Ministerul Educației, Cercetării și Culturii a prezentat programul muzeelor din toată țara în cadrul unei conferințe.

„Interesul pubilcului față de instituțiile muzeistice crește. În 2017, muzeele din țară a fost  înregistrat un număr total de 618 280 de vizitatori, în comparație cu 2016 – de 271 393 de vizitatori. E o creștere spectaculoasă cu 27%. A crescut și numărul ghidajelor, făcute de angajații muzeelor, de la 3017, în 2016, până la 13 812 în 2017. Ne bucură această schimbare, interesul publicului e în creștere”, a menționat în cadrul conferinței, ministrul Educației, Cercetării și Culturii, Monica Babuc.

În perioada 14-27 mai, 66 de muzee și instituții culturale din 18 raioane așteaptă vizitatori de pretutindeni, cărora le vor prezenta patrimoniul cultural național și local. Aceștia vor avea parte de expoziții, master-classuri, concerte, spectacole, filme și chiar concursuri. Programul celor 66 de muzee din țară poate fi văzut AICI.

La Chișinău se așteaptă o seară dinamică, înainte de somn. Muzeele din capitală au pregătit activități noi și speră la un număr mare de vizitatori.

„Pentru noaptea muzeelor am pregătit pentru prima oară o expoziție de artă interactivă – un mod de realitate augumentată. E o nouă formă de prezentare a artei cu intervenția media, cu sunet, mișcare. În occident deja se experimentează noua tendință”, a spus directorul Mueului Național de Artă a Moldovei, Tudor Zbârnea.

Tot la Muzeul Național de Artă a Moldovei, în seara zilei de 19 mai, la 21:30, Geta Burlacu va interpreta piese în stilul jazz. Pentru Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, această zi va fi una specială datorită inaugurării foișorului din curte.

„La ora 21:00 avem un program special cu muzică africană, susținut de o trupă din Mali. Aceasta vine pentru prima dată în Moldova și se află într-un turneu în Europa”, a anunțat directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Petru Vicol.

În context, menționăm că Ziua Internațională a Muzeelor a fost instituită în 1977, la inițiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, fiind marcată pe 18 mai. Pandantul nocturn al Zilei Internaționale a Muzeelor este Noaptea Europeană a Muzeelor, inițiată în 2005. Până în prezent, la acest eveniment au aderat peste 3000 de muzee din 47 de țări.