O aeronavă Air Moldova, de pe cursa Chișinău-Verona, s-a întors din zbor, după ce a fost depistată o fisură în parbriz. Incidentul a avut loc în seara zilei de 11 ianuarie, transmite MOLDPRES.
Potrivit sursei, în timpul zborului piloții au observat fisura și au luat decizia să revină pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Aeronava s-a întors pe aeroport în siguranță și nu au existat probleme în timpul zborului. După aterizare, pasagerii au fost îmbarcați într-o altă aeronavă și au plecat spre Verona.
În acest caz a fost inițiată o anchetă.