ORHEI: Festivalul de Muzică Clasică în aer liber DescOPERĂ revine cu o nouă ediție

Rezervația cultural – naturală „Orheiul Vechi” va răsuna, timp de trei zile, pe acordurile lui Carl Orff, Giuseppe Verdi și ale lui Johann Strauss. Evenimentul va avea loc, în perioada
15-17 iunie, în amfiteatrul natural de la Butuceni.

Unicul festival de operă în aer liber din Europa de Est va demara, în acest an cu cea mai
faimoasă lucrare a compozitorului german Carl Orff – monumentala cantată scenică Carmina Burana. Inspirată dintr-o colecție copleșitoare de 300 de cântece scrise în perioada secolelor XII și XIII, Carl Orff compune, în 1937, celebra cantată care poartă același nume ca și originalul literar, al cărui fragment fundamental și arhicunoscut este „O Fortuna”!

Compoziția va răsuna pe promontoriul de la Butuceni, vineri, 15 iunie, începând cu ora 19:00 și va fi interpretată de soliștii Tatiana Costiuc (soprano), maestru în Artă, Sorin Lupu (tenor/România), Andrei Otean (bariton), precum și Capela Corală Academică „Doina” (director artistic și prim dirijor Ilona Stepan, artistă emerită), pe notele interpretate de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale sub bagheta magică a dirijorului austriac Friedrich Pfeiffer.

Festivalul DescOPERĂ va continua în cea de-a doua seară cu opera în patru acte –
Nabucco, considerată cea care a statornicit reputația de compozitor a lui Giuseppe Verdi.
Subiectul urmărește, pe parcursul celor patru acte, evoluția condiției poporului evreu – de la cea de oprimare, la cea de libertate. Nabucco de la Orheiul Vechi va vibra sub vocea soliștilor, orchestrei, corului și baletului Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Cea de-a treia seară a Festivalului va fi dedicată, tradițional, Regelui Valsului – Johann
Strauss. Soliștii Tatiana Costiuc (soprano, maestru în Artă), Vitalie Cibotaru (bariton) și artiștii orchestrei simfonice a Filarmonicii Naționale, dirijate de Friedrich Pfeiffer vor reinterpreta celebrul vals Dunărea Albastră – simbolul mizical al Austriei, compus în 1866, și îl vor reinventa pe valurile Răutului.

Evenimentul face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică,
„Fii Oaspetele Nostru” și este organizat sub egida brandului turistic de țară Pomul Vieții și a
brandului național Vinul Moldovei. Oaspeții vor avea posibilitatea să viziteze siturile,
mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează
atmosfera secolelor trecute, dar și să participe la masterclass-uri culinare inedite, pregătite de gazdele evenimentului.

Biletele vor fi disponibile online pe iTicket.md și la Casele Teatrului Național de Operă și
Balet „Maria Bieșu”, casele Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, casele Palatului
Național „Nicolae Sulac” și info-point-ul din Butuceni, Orheiul Vechi.