POLIȚIȘTII DE LA SCULENI NU-ȘI MAI VĂD CAPUL DE TREABĂ: Acte românești false, permis rusesc contrafăcut și o mașină furată, în doar câteva ore

 

Un autoturism aflat în căutare internațională, două cărți de identitate românești și un permis de conducere rusesc cu semne de falsificare, au fost depistate și reținute de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Sculeni. Incidentele au fost înregistrate în ultimele zile, fiind documentate trei persoane.

Mașina dată în urmărire de către INTERPOL, pe motivul că este furată de pe teritoriul României, a fost reținută în punctul de trecere Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Șoferul român a oferit actele necesare pentru verificările procedurale, în urma cărora s-a constatat că asupra autoturismului de model Peugeot 407 există consemn la frontieră. În timpul audierilor, bărbatul s-a arătat surprins de veste și susține că nu cunoaște nimic despre fapta depistată, deoarece l-a procurat legal.

Șirul ilegalităților a fost continuat de un moldovean pasibil de cercetare penală pentru deținerea asupra sa a unui permis de conducere falsificat, care ar fi fost emis de autoritățile din Federația Rusă. Tânărul în vârstă de 25 de ani s-a prezentat la linia de control ca pasager pe ruta Chișinău – Paris. În baza unei analize de risc moldoveanul a fost supus verificărilor suplimentare unde s-a și depistat indicii ce clasifică actul nevalabil. Interogat, acesta a comunicat polițiștilor de frontieră că nu știe despre ce e vorba și că ar fi vorba despre o neclaritate, pentru că el a făcut școala de șoferi la Colegiu AgroIndustrial din Irkutsk.

Inspectorii Poliției de Frontieră au zădărnicit planurile a încă doi moldoveni ce urmau să se legitimeze în calitate de cetățeni ai României pe teritoriul Germaniei, unde lucrau ca șoferi de camion. Cele două cărți de identitate românești au fost depistate în portmoneul personal al tânărului în vârstă de 36 ani, originar din or. Cantemir. Acesta a comunicat că prin intermediul unui necunoscut a intrat în posesia actelor contra sumei de 200 euro pentru fiecare, unul fiind emis chiar pe numele lui, iar cel de-al doilea urma să-l transmită unui amic.

În consecință s-au întocmit procese verbale de constatare și audiere, documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea cazurile semnale și pentru identificarea persoanelor implicate.