ROMÂNIA: Un fost condamnat pentru omor a fost reținut de poliție pentru că ar fi ucis un om în Mediaș

Sursa: Poliția Română

Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost ucis cu 11 lovituri de cuțit duminică noaptea lângă un club din Mediaș, informează christiansabbagh.ro. Crima s-a petrecut în timpul unui conflict iscat între două grupuri de clienți care petreceau în local. În jurul orei 1.00, aproximativ 14 persoane s-au luat la ceartă, iar după câteva minute scandalul s-a transformat într-o bătaie generală și s-a mutat în stradă. Unul dintre combatanți s-a împiedicat și a căzut, moment în care a fost ajuns din urmă de un alt bărbat în vârstă de 30 de ani care l-a înjunghiat de 11 ori în zona femurală. Victima a fost dusă de urgență la spitalul din Mediaș, dar medicii nu au mai putut face altceva decât să constate decesul. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare pentru omor și l-au reținut pe suspect, deși acesta reușise să fugă în primă fază. Primele cercetări arată că ar fi vorba despre un bărbat care a mai fost condamnat pentru omor.