Săptămâna Bucătăriei Italiene în Lume, sărbătorită și în Moldova. O atenție deosebită va fi acordată pizzei

FOTO: receitasdeferdi.com

În perioada 20-26 noiembrie, Ambasada Italiei la Chișinău, în colaborare cu numeroși
parteneri, organizează a doua Ediție a Săptămânii Bucătăriei Italiene în Lume.

Pe parcursul săptămânii, restaurantele italiene din Chișinău vor oferi meniuri speciale
cu scopul de a valoriza arta culinară italiană și conceptul dietei mediteraneene – acel
regim alimentar, datorită căruia Italia se plasează printre țările cele mai longevive și
cu cea mai înaltă speranță de viață din lume. O atenție specială va fi acordată și
pizzei, pentru a promova candidatura „Artei tradiționale ai pizzarilor napoletani” pe
Lista Patrimoniului nematerial al Umanității al UNESCO.

Sâmbătă, 25 noiembrie, de la 11.00 până la 18.00, Săptămâna Bucătăriei Italiene va fi
celebrată și la Centrul Comercial din capitală, cu o expoziție a produselor italiene, un
show cooking al Bucătarului–Șef italian Fabio Bianconi, prezentarea vinurilor tipice
italiene, organizarea concursului Masterchef cu participarea celebrităților din
Moldova, concursuri pentru public, dansuri și muzică, inclusiv, un mic concert al
renumitului interpret italian Francesco Baccini.

În ultima zi, celebrarea Săptămânii Bucătăriei italiene în Lume va reprezenta o ocazie
pentru a aminti de Ziua Eliminării violenței împotriva femeilor. Astfel, pe 26
noiembrie, în colaborare cu UN Women, la Centrul Social Multifuncțional „Helmut
Wolf” din Ciuciuleni, va fi organizat evenimentul „Rețete contra Violenței”, cu un
master class al Bucătarului Șef Bianconi, degustație de bucate și vinuri italiene,
muzică a interpretului Francesco Baccini și o prezentare de către artist, împreună cu
regizorul Luca Guardabascio, a unui video dedicat subiectului violenței domestice.

Pe parcursul acestei săptămâni, se vor organiza diferite serate tematice.

DISTRIBUIȚI
stirilocale

Redacția stirilocale.md

Comentarii