ȘOLDĂNEȘTI: Nicușor Untilă a suferit un transplant de rinichi. Donator a fost cea care i-a dat viață

Mama i-a salvat viața copilului ei donându-i un rinichi ca acesta să supraviețuiască. Este vorba despre Nicușor Untilă, în vârstă de 17 ani, din Șoldănești. Adolescentul suferea de insuficiență renală de gradul 4, iar unica lui șansă era un transplant de rinichi, pe care l-a primit chiar de la mama sa.

Transplantul a avut loc la o clinică din Turcia și a fost realizat cu succes. Cei doi vor rămâne internați la clinică, sub supravegherea medicilor turci, pentru încă o lună.

Costul intervenției se ridică la 25.000 de dolari. Până pe data de 8 iunie, familia lui Nicușor va trebuie să achite toată suma pentru transplant.

Pentru a-l susține pe Nicușor au fost organizate două concerte de caritate, iar pe 5 iunie va avea loc cel de-al treilea concert. Sunt invitați toți oamenii cu inimă mare.

Cei care nu pot merge la concert și doresc să-i întindă o mână de ajutor o pot face AICI.