TRAFICUL LA FRONTIERĂ: 65 de persoane au primit interdicție de intrare în Republica Moldova în ultima săptămână

Sursa: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră s-au confruntat în săptămâna care a trecut cu 64 de evenimente și au document 71 de persoane care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova. 19 dintre acestea au încălcat regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere în timp ce alți 19 cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

Oamenii legii au mai dejucat și șase tentative de trafic ilicit de bunuri.
Au fost declanșate 132 consemne, dintre care șase pe INTERPOL, iar 126 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.
În decursul săptămânii precedente 65 de cetăţeni străini, dar și 63 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 71 de procese verbale și chitanțe înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 96 450 și încasarea amenzilor de 32 475 lei.
Polițiștii de frontieră au avut patru întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Pe parcursul săptămânii trecute, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 292 183 traversări, dintre care un număr mai mare – 149 833 treceri pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Valorile traficului de mijloace de transport au prezentat un număr de 75 065 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 49% din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost:PTF Leușeni – 49 694 traversări persoane,PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 41 258 traversări persoane,PTF Sculeni – 33 392 traversări persoane,PTF Otaci – 30 491 traversări persoane,PTF Giurgiulești-Galați – 23 203 traversări persoane,PTF comun Criva – 16 867 traversări persoane,PTF Cahul – 14 981 traversări persoane,PTF Costești – 11 609 traversări persoane,PTF comun Palanca – 10 775 traversări persoane,PTF Tudora – 6 742 traversări persoane.
Cea mai aglomerată zi a fost duminică, 10 februarie 2019, înregistrate valori de 49 801 traversări persoane și 11 792 traversări mijloace de transport. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost înregistrat cel al trecerilor cetățenilor moldoveni – 28 949 traversări.
La ora actuală toate punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal.
!!! Amintim că punctul de trecere a frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe este deschis pentru toate categoriile de mijloace de transport, însă cu condiția ca acestea să nu transporte produse alcoolice și din tutun, și mărfuri supuse controlului veterinar și fito-sanitar.În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.