TRAGEDIE ÎN MUNȚII ROMÂNIEI: Un om a murit și alți doi au fost grav răniți într-o avalanșă

Sursa: Salvamont România

O avalanșă a surprins mai mulți turiști în masivul Călimani, acolo unde aceștia făceau o drumeție cu snowmobilele. Un om a murit și alte două persoane au fost rănite. Incidentul a declanșat o operațiune dramatică de salvare contra cronometru, în care au fost implicați membrii mai multor unități salvamont din Suceava, Mureș si Harghita. Temperaturile ridicate, stratul mare de zăpadă, zona aflata sub cod de producere a avalanșelor au impus o atenție sporită din partea salvamontiștilor, iar o evaluare corecta a riscurilor a fost mult îngreunată de întuneric. La ora 6.30 Salvamontiștii au ajuns la locul accidentului ! Ei au evaluat situația in care se află cei de acolo și au acordat masuri de prim ajutor celor doua persoane rănite, după care le-au pregătit de drum. A fost recuperat și trupul turistului decedat.