Un bărbat din Republica Moldova și-a găsit copilul nou născut mort pe un pervaz din spital uitat de medici

FOTO: publika.md

Cazul este șocant. Ceea ce trebuia să fie un început de viață pentru un pui de om, ceea ce trebuia să fie ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” – a devenit un coșmar aievea pentru un cuplu din raionul Strășeni, Republica Moldova. El, ea și primul lor copil, care… nu a mai fost să fie. Poza de mai sus m-a făcut să plâng. Aș vrea ca nimeni, niciodată pe lumea asta să nu trăiască momentul în care să-și vadă propriul copil… mort.

Ce vedem în poză… Bărbatul stă pe holurile spitalului din Străşeni și mângâie cu un deget capul bebelușului care nu a plâns niciodată. Bebelușul care trebuia să-i umple viața cu fericire nu v-a mai spune niciodată tata, mama. Tatăl își ține copilul în brațe, iar ochii săi nu pot plânge. Atât de mare este durerea. Are fața împietrită. Bărbatul îşi adusese soția gravidă la spital. A lăsat-o sănătoasă pe mâna medicilor. Iar după câteva ore, a aflat că bebelușul a murit în timpul nașterii. Nimeni nu s-a sinchisit măcar să-l anunțe. L-a sunat pe doctor. Cerul i-a căzut în cap: ”copilul dumneavoastră este mort!” Nebun de durere omul a intrat în spital și… l-a văzut. Era mort, uitat pe pervazul unui geam.

Un ghemotoc înfășurat în niște pături stătea mort pe pervaz. Medicii, mă scuzați, nu le pot spune medici, angajații sistemului sanitar moldovenesc l-au aruncat acolo și au uitat de el. Vă închipuiți ce se făcea în acele momente în sufletul omului? Hienelor? Voi realizați cum este să speri că vei avea o familie fericită și să îți găsești copilul mort pe un pervaz? Voi aveți habar cum este să fii om, nu animal? De fapt, animalele nu se comportă așa cu semenii lor. Voi sunteți pietre. Mă uit la poză și îmi îngheață inima. Acest caz m-a șocat atât de tare, atât de tare… Nu ai voie, tu, angajat al sistemului sanitar, să arunci un copil pe un pervaz. Fie și mort. Sărmanul tată! Imaginea propriului copil mort, aruncat pe un pervaz, îl va bântui până la moarte.

Cine este de vină? Cine va plăti pentru acest tratament inuman? Cine este managerul unui sistem sanitar care omoară, care distruge vieți? Dacă se întâmpla așa ceva în România, ministrul Sănătății zbura în secunda doi. Numai că în Moldova angajații sistemului sanitar sunt atât de aroganți, atât de nesimțiți, atât de infatuați, că nimic și nimeni nu-i poate pedepsi. Doar pentru faptul că am luat atitudine pe facebook, pentru că am îndrăznit să cer demisia criministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, consilierul criministrului m-a înjurat în niște postări pe facebook. Consilierul, pe numele său Galbur, a decis că moartea copilului și abandonarea lui pe un pervaz în spital este un lucru minor. În schimb, îndrăzneala de a-i atinge șefa, trebuie taxată dur. Cum? Cu denigrări și invective. Acestea fac față sistemului sanitar din Moldova. Cu alte cuvinte, un copil moare, este aruncat pe pervazul ferestrei, iar dacă îndrăznești să îți arăți nemulțumirea firească, vei fi admonestat prin sudalme obraznice.

Am atins nivelul de jos, domnilor. Criministrul sănătății nu își permite să ne înjure direct. Așa că o să-și trimită cățelușii la înaintare de fiecare dată. Țineți minte când o femeie a murit asfixiată cu gaz? Ambulanța, în loc să o salveze, i-a pus un bilețel în ușă și dusă a fost. Am spus atunci că sistemul sanitar din Moldova s-a împuțit de la cap, de la criministra Ruxanda Glavan. Cățelușii puterii oligarhice m-au atacat și m-au făcut cu ou și oțet. Nu a trecut mult timp și, iată, o nouă gafă oribilă a sistemului. Să știți, consilieri, ministru, că aveți acest suflet de bebeluș pe conștiință. Sunt sigur că veți trăi liniștiți în continuare. Sunt convins că consilierul(cacofonie meritată) pentru fonduri europene al criministrului Ruxanda Glavan, în loc să atragă foduri europene în Moldova va găsi alte ocupații. De pildă, să înjure pe facebook. Dar eu nu tac. Eu o să continui să scriu.

Asta-i Moldova, dragii mei cititori. Noi murim, ei huzuresc. Noi suntem nemulțumiți, ei ne înjură. Probabil că acest consilier, Galbur, așteaptă să o aplăudăm și să-i mulțumim criministrei Glavan. Așa cum îi mulțumește Andrian Candu lui Dorin Drăguțan că s-a furat doar un miliard de dolari. Nu-mi vine să cred câtă nesimțire este în unii. Cum îi ține pământul? Știu că un copil de bani gata ajuns într-o funcție la minister nu o să înțeleagă niciodată durerile oamenilor. Știu că un medic arogant nu o să se coboare la nivelul pacientului pentru că în Moldova pacienții sunt călcați în picioare și omorâți de sistem. Totul porneşte de la centru, de la minister. Lucrurile sunt clare. Dar eu nu o să tac. Pe mine nu mă sperie niște cățeluși de-ai oligarhilor, care își dau like și se încurajează să mă atace. Când ești incomod. Când spui lucrurilor pe nume, iar oamenii au încredere în tine, cățelușii încearcă să te discrediteze. Este o tactică folosită de oligarhul mare la greu și aplicată de ăștia, micii. Dar minciuna rămâne minciună. Consilierul Galbur spune minciuni. Nu i-am cerut nimic, dar absolut nimic Angelei Gonța. Este o minciună sfrutată. Cred că pur și simplu este mai ușor să ataci omul, decât problema de sistem. Oricum, pe mine cățelușii nu mă deranjează. Zgomot de fond. Mie mi-e milă de acel copil, de acel tată, de acea mama… Nu am nicio milă pentru copiii de bani gata, copilul lui tăticu, care au în job description atacarea şi înjurarea celor care îi critică pe bună dreptate şefa şi sistemul corupt de care este responsabilă.