UN POLIȚIST DIN PITEȘTI ȘI COPILUL DE TREI ANI, GĂSIȚI MORȚI ÎN CASĂ: Prima ipoteză este crima, urmată de sinucidere

 

O femeie a sunat astăzi la 112 și a alertat serviciul de urgență din Pitești, după ce a constatat că nu poate lua legătura cu copilul său și tatăl acestuia, care erau închiși în apartament, informează Ziarul Argesul. Femeia era despărțită de fostul sot, cu care avea custodie comună asupra copilului. La sosirea pompierilor, aceștia au spart ușa apartamentului și au descoperit o scenă teribilă: bărbatul și copilul erau morți și aveau răni produse prin împușcare. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a afla cum au murit cei doi. Date fiind circumstanțele evenimentului, prima variantă luată în calcul de anchetatori este că bărbatul și-a executat copilul de trei ani, apoi s-a sinucis cu un glonț în cap.

Conform surselor din anchetă, bărbatul era polițist, avea 29 de ani și era divorțat. În luna ianuarie, el trecuse cu bine probele psihologice. Copilul pe care îl avea cu fosta soție, și ea de 29 de ani, era în vârstă de 3 ani și 7 luni. Femeia dusese copilul acasă la tatăl său dimineață, după care acesta nu a mai răspuns la telefon și nici la sonerie. Alertată, ea a sunat la 112 și a cerut ajutor.