VIDEO. Copilărie transformată în chin. La doar 9 ani, Irina trece prin momente cumplite

Copilăria sa este umbrită de o boală care o ţine pe patul de spital. Vorbim despre Irina Florea, originară din Drochia, care la ai săi nouă anişori suferă de o formă agresivă de cancer.

Cu cinci luni în urmă, timpul s-a oprit în loc pentru ea. După un şir de investigaţii medicii i-au dat cel mai crunt diagnostic: meduloblastoma (tumoare malignă de trunchi cerebral gr IV). Pe 10 şi 17 februarie 2017 i s-au efectuat două intervenţii chirurgicale la noi în ţară, după care tumoarea a fost îndepărtată în totalitate. Şi-a revenit foarte greu, acum copila învaţă din nou să vorbească, să meargă, să mănânce.

FOTO: caritate.md

După operaţii a urmat o lună şi jumătate de radioterapie, iar pe viitor are nevoie de chimioterapie şi transplant. Irina are şanse de vindicare, însă costurile sunt mari, foarte mari pentru veniturile modeste ale familiei. Irina are nevoie de 50.000 de euro pentru a fi salvată.

Persoanele care vor să ajute această fetiţă de doar 9 ani, o pot face donând prin intermediul caritate.md. Puteţi expedia un SMS cu conținutul „Irina Florea” la: 9002 (abonatii Unite), 1 SMS – 45 MDL, 2910 (abonatii Moldcell), 1 SMS – 45 MDL. Totodată, puteţi suna la numărul 090009002 (abonatii Moldtelecom), pentru a dona 45 lei. De asemenea, puteţi plăti prin automatele de plata MMPS, selectați compartimentul ‘E-money’, după care accesați ‘BPay’ și întroduceți codul ‘17002235’.

DISTRIBUIȚI

Comentarii