VIDEO. New York: O mașină a intrat în plin în pietoni. SUNT VICTIME

ACTUALIZARE 20:15. Nu există deocamdată dovezi că incidentul de joi din Times Square, când o mașină a intrat cu viteză în pietoni, omorând o persoană și rănind alte cel puțin 12, ar avea legătură cu terorismul, a anunțat poliția din New York, citată de presa americană.

ACTUALIZARE 19:45. Bilanțul furnizat de poliția din New York: un mort și 20 de răniți, citează Digi24.

ACTUALIZARE 19:40. Sunt cel puțin 13 răniți, potrivit celor mai recente informații publicate de presa americană. Alte surse media vorbesc de până la 26 de răniți.

Ştirea iniţială. O mașină a intrat astăzi în pietoni în Times Square la New York, unul din cele mai frecventate locuri din lume, rănind cel puțin zece persoane, relatează AFP și BBC News, citează Agerpres.

Zona a fost izolată de agenţi de poliţie. Conform site-ului agenţiei Reuters, cel puţin zece persoane au fost rănite.

Potrivit postului CBS, citat de Reuters, vehiculul care a lovit pietoni era un Sedan roșu, iar șoferul ar fi fost imobilizat.

Poliția i-a sfătuit pe oameni să rămână în casă.

DISTRIBUIȚI

Comentarii

Alina Marian

Content Editor