23 de localități din țară au primit ambulanțe noi

FOTO: msmps.gov.md

Alte 23 de ambulanțe noi, din totalul de 69 procurate la începutul acestui an, au fost repartizate astăzi în substațiile și punctele de asistență medicală urgentă din 23 de localități, printre care: Soroca, Vulcănești, Molovata (Coșnița), Nemțeni, Bobeica și Cărpineni (Hîncești), Bardar (Ialoveni), Susleni (Orhei), Lozova (Strășeni), Lipcani (Briceni), Pelinia (Drochia), Brînzeni și Cupcini (Edineț), Risipeni și Glingeni (Fălești), Sturzovca (Glodeni), Șaptebani (Rîșcani), Bădiceni (Soroca), Găvănoasa (Cahul), Iargara (Leova), Valea Perjii (Taraclia), Baurci, Cazaclia (Ceadîr-Lunga).

Unităţile de transport sanitar corespund tuturor standardelor internaționale în domeniu, iar echipamentul medical din dotare permite acordarea asistenței medicale de urgență la cel mai înalt nivel.

Menționăm că, celelalte ambulanțe vor sosi în țară până la sfârșitul acestei luni, deoarece uzina producătoare a trecut la un nou standard de motorizare, de la euro 4, la euro 5. Trecerea la euro 5, noul standard ecologic, nu va implica cheltuieli suplimentare, dar va aduce doar beneficii, având un grad scăzut de poluare a aerului.