Sportivi amatori și profesioniști vor alerga timp de trei zile prin 14 raioane din centrul țării

FOTO: sporter.md

În perioada 9-11 februarie, sportivi amatori și profesioniști vor alerga, fără pauză, în raioanele centrale ale Moldovei. Ștafeta ultramaraton Rubicon, cursa de alergare care traversează Moldova de la nord la sud, are loc pentru a doua oară.

Scopul cursei este de a familiariza oamenii cu raioanele ţării, cultura acestora, istoria şi obiectivele turistice, de a dezvolta sportul pentru amatori în Republica Moldova, de a implica regiunile în viaţa sportivă a ţării și de a consolida cetățenii acesteia prin intermediul unei competiţii sportive de amploare.

Startul va fi dat în scuarul primăriei din orașul Ocnița, la ora 11:00, după care traseul va continua în raioanele Dondușeni, Drochia, Bălți, Sângerei, Telenești, Călărași, Strășeni, Chișinău, Ialoveni, Cimișlia, Basarabeasca, Găgăuzia și Taraclia. Alergătorii vor depăși distanța cu un tempou de 6:30, atât ziua, cât și noaptea, cursa fiind una de rezistență și nu competitivă.

Traseul este împărțit în 42 de etape, în fiecare raion fiind de la una până la cinci distanțe a câte 6-13 km. Alergătorii pot alege una sau mai multe etape, în orice raioane își doresc. Pentru depășirea distanței dintr-un anumit raion, sportivii primesc o insignă cu stema acestuia.

Trei zile de curse de alergare fără pauză prin raioanele Moldovei. Trei ani, pentru a parcurge întreaga ţară de la nord la sud şi de la est la vest. Traseele ștafetelor ultramaraton sunt construite în aşa fel încât în decurs de trei ani Rubicon să treacă prin toate raioanele Republicii Moldova, inclusiv regiunea transnistreană. În 2017, traseul a trecut prin raioanele de est ale țării, în acest an, alergătorii trec prin raioanele centrale, iar anul viitor, ștafeta ultramaraton va avea loc în raioanele de vest.